Rețete noi

Pizza "Altfel"

Pizza



We are searching data for your request:

Forums and discussions:
Manuals and reference books:
Data from registers:
Wait the end of the search in all databases.
Upon completion, a link will appear to access the found materials.

Se desface bulionul in apa si se amesteca cu condimentele pentru pizza si cu putina sare. Cele 4 felii (de preferat paine mai veche ) se taie cuburi si se dau rapid prin sosul de rosii. Se asaza frumos pe fundul vasului termorezistent uns cu putin ulei si tapetat cu faina. Deasupra se toarna mai putin de jumatate din ouale batute ca pentru omleta, se presara ceapa verde, putina branza rasa, jumatate din cantitatea de mezel maruntit.

Peste ce am pregatit inainte se asaza feliile intregi unse cu suc de rosii preparat inainte si cu putin ou batut . Pe fiecare felie se pune cate o felie intreaga de mezel. Se stropesc cu restul de suc de rosii, se pun cubulete de branza cu mucegai (sau cascaval), se presara iar cu ceapa verde si piper si se da vasul la cuptor pentru 20-25 de minute. Se serveste cu ketchup.


Cum preparam reteta de pizza de casa?

Se rup bucati de aluat potrivite, in functie de marimea tavii (eu am multe tavi, de dimensiuni diferite) si se intinde o foaie cam de 3 mm grosime. Va mai creste la copt.

Ideal este sa pudrati masa cu gris, nu cu faina si se va intinde mult mai usor aluatul. Se presara putin gris si pe tava de copt si nu se va lipi. Deasupra se toarna sosul, cam 1 polonic la o tava de aragaz, nu foarte mult, pentru ca altfel aluatul nu se va coace foarte bine.

Se asaza deasupra feliile de carnat, boabele de porumb, maslinele taiete felii si rondele de rosii si branza. Se lasa 10 minute sa creasca, apoi se baga la cuptor, la 200 de grade.

Se coace foarte repede, in 10-15 minute este gata.

Mozzarella este foarte buna pentru pizza pentru ca atunci cand se raceste nu se intareste, ramane moale si se taie usor. Noua ne place pizza de casa rece sau calda, cu mult ketchup iute deasupra.

In Romania am vazut de multe ori gospodinele facand piza cu strat foarte gros de preparate si branzeturi, un ghiveci cu de toate, dar in Italia, pizza este extrem de simpla, nu are foarte multe ingrediente deasupra. Si pizza mea are multe ingrediente dupa gustul italian, dar am pus cantitate mica din fiecare. 🙂

Vedeti aici retetele folosite pentru reteta de pizza de casa:

Iar faptul ca am copt pizza la cuptorul cu lemne i-a dat un gust si mai grozav. Framant mult cand aprind cuptorul, fac mai multa paine, pizza, covrigi, branzoaice si alte bunatati, pe care le pastrez in congelator si copiii isi scot cand vor ceva bun. Se incalzeste imediat la cuptorul cu microunde si e gata in cateva minute. 🙂


Pizza – 40 de rețete tradiționale italiene

Prima postare după o frumoasă vacanță în Italia trebuie să fie despre pizza tradițională italiană, pe care n-am mai gustat-o de vreo 10 ani, când am fost ultima oară în Peninsulă. La vremea aceea eram destul de profan în materie de pizza, astfel încât am tratat-o ca atare. De data asta am privit cu totul și cu totul altfel bucătăria italiană la ea acasă, practic ne-am bucurat din plin de finețurile culinare din zonele prin care ne-au purtat pașii: Veneția, Bologna, Modena, Parma, Roma. Voi reveni cu povestea acestei călătorii prin jumătate din Italia, cu amănunte, povestiri și alte cele.

Înainte de a vorbi despre rețete, trebuie spus că pizza italiană tradițională nu cunoaște blaturi pufoase, ketch-up și alte multe ingrediente adăugate de diversele nații care au adoptat pizza. În Italia nu există pizza mexicană, hawaiană sau țărănească de pe Dâmbovița. Este doar pizza cu blat foarte subțire, cu ingrediente tratate termic sau crude, condimentată cu fulgi de chili sau ulei aromat cu chili.

Blatul joacă un rol esențial în reușita unei pizza adevărată. Făina folosită este cea pentru pâine, adică tip 650. Aluatul se ține la dospit la rece minimum 48 de ore, până la 5 zile, astfel va fi foarte ușor de întins și modelat din mână. Temperatura de coacere în cuptoarele din restaurante este mai mare de 350º, unde pizza se coace în 3-4 minute. În varianta casnică se pot atinge în cuptor 240ºC, timpul de coacere este de 7-8 minute.

Denumiri și ingrediente: dincolo de sutele de nume regionale pentru diverse feluri de pizza, multe dintre ele au primit Denumirea de Origine Protejata – D.O.P (Denominazione di Origine Protetta), la fel ca în cazul Parmesan-ului sau Prosciutto. În cazul ingredientelor se aplică aceeași regulă pentru mai multe tipuri de pizza, în care se folosesc ingrediente D.O.P.

O scurtă concluzie: pizza din Italia nu are nici o legătură cu cea făcută pe aiurea, prin lume. Motiv pentru care va trece mult timp până să mai mâncăm o pizza cumpărată în România. După scurta școală primită în Italia, sper să îmi iasă pizza de casă cât mai aproape de a lor, mai ales că am adus din Italia multe din ingredientele tradiționale.

  • să începem cu baza, adică blatul, cantități pentru 4 blaturi, conform rețetei locale:
  • 500 g făină 000 sau 650
  • 1 linguriță de sare
  • 25 g (un cub) de drojdie proaspătă
  • 325 ml apă caldă

Drojdia se dizolvă în apă cu putina sare si faina, se lasa 15-20 la dospit, restul de sare se amestecă cu făina. Într-un castron se amestecă progresiv maiaua cu făina, se răstoarnă coca pe blatul de lucru presărat cu făină. Se frământă câteva minute, se formează un sul și se taie în patru părți egale, din care se formează bile. Se frământă fiecare bilă în parte, cca 2-3 minute, prin întindere cu podul palmei. Pe o tavă sau un platou se presară puțin pesmet, se așeză bilele, se acoperă cu un șervet curat și se dau la rece, cum spuneam mai sus, minimum 48 de ore, până la 5 zile. După dospire, coca se întinde la mână sub formă de blat, cât mai subțire, fără sucitor, la diamentrul de cca 30 de cm. Dacă apar rupturi în blat se completează cu bucăți din margininea blatului.

Avem blatul gata, în marea majoritate a cazurilor se unge cu piure de roșii – passata – amestecat cu un praf de oregano uscat și un praf de sare, se împrăștie pe blat bucăți de mozarella proaspătă stropite cu câteva picături de ulei de măsline extravirgin, apoi restul de toppinguri. Excepție fac variantele pe care le voi menționa mai jos, în rezumatul de rețete culese în Toscana și Lazio, ordinea este aleatorie:


Cuprins

Contrar credinței generale, [formulare evazivă] pizza nu este cert originară din Italia. [necesită citare] De fapt nu se știe cine a “inventat” această mancare delicioasă. [judecată de valoare] Deși cultura meditareană are variante incipiente înrădăcinate în dieta lor, variante similare au fost descoperite și în Egipt, Babilon și Imperiul Persan. Se știe că în Grecia Antică mâncau o pâine rotundă și plată, deasupra căreia puneau diferite condimente și ingrediente. Adițional, în cenușa rezultată în urma eruperii catastrofale a vulcanului Vezuviu din anul 74, au descoperit dovezi care ar indica faptul că o pâine rotundă din făină ar fi fost consumată la scară mare în acea perioada în Pompei și Neapolis (Neapolis fiind o colonie greacă care ulterior a devenit orașul Napoli). Însă, adevărul este că pizza putea fi inventată de oricine care a descoperit secretul combinării făinei cu apă și încălzirea acestui aluat pe o piatră fierbinte.

Termenul de „pizza” a fost menționat pentru prima oară într-un text latin datat din 997, descoperit într-un orăsel italian din sud, lângă Napoli. Conform acestuia, un lucrător de fermă trebuia să îi dea episcopului orașului 'duodecim pizze' (douăzeci de pizze) cu ocazia Crăciunului și Paștelui. Termenul propriu-zis poate proveni dintr-o multitudine de cuvinte:

  • din cuvântul grec „pikte” (însemnând „cocă frământată”), care în latină a devenit „picta” și ulterior „pitta”
  • din termenul în latină „pinsa” (însemnând „a bate”), putându-se referi la procesul de aplatizare a aluatului)
  • din cuvântul în latină „picea”, care poate să se refere la faptul că aceasta se înnegrește în cuptor sau
  • din termenul italian „pizzicare” (însemnând „a trage”), referindu-se la faptul că pizza este trasă afară din cuptor.

În Italia, orașul care este strâns legat de pizza este Napoli. Aici acest fel de mâncare a devenit foarte popular în rândul săracilor, în special fiindcă era foarte ieftin de preparat, gustos și sățios. Adițional, probabil datorită faptului că pizza era așa de îndrăgită de locuitorii mai săraci, marginea pizzei este mai groasă decât centrul acesteia. Astfel, oamenii săraci, chiar dacă aveau mâinile murdare puteau să țină o felie de pizza în mâini și s-o mănânce, fără să murdărească partea pe care o consumau. Desigur, la sfârșit marginea pizzei era aruncată.

Însă această perioadă a reprezentat doar începutul pizzei, fel de mâncare care astăzi se găsește oriunde în lume, fiind una dintre cele mai populare feluri de mâncare.

Istoria pizzei moderne a început o dată cu aducerea roșiilor în Europa din America, în secolul XVI. La început însă s-au bănuit a fi otrăvitoare, ca alte plante din familia Solanaceae. În secolul XVIII săracii din Napoli obișnuiau să pună sos de roșii peste pâinea lor plată. Așa s-a născut pizza pe care o cunoaștem astăzi. Cu timpul a câștigat popularitate și turiștii veneau special în zonele sărace din Napoli pentru a gusta diversele rețete de pizza, preparate de pizzaioli.

Inițial acest fel de mâncare a fost comercializat la chioșcurile în aer liber. Sub forma unui astfel de chioșc a fost înființată în 1738 și prima pizzerie, "Antica Pizzeria Port’Alba", care s-a deschis în jurul anului 1830 la Napoli sub forma pe care o au astăzi pizzeriile, cu mese și scaune, și este deschisă și astăzi. Alexandre Dumas ne povestește că în anii aceștia pizza era mâncarea de bază în Napoli și că avea ingrediente variate, cum ar fi brânză, roșii, ulei și anșoa. Tot în această perioadă se crede ca pizzaioli au început coacerea pizzei în cuptorul de cărămizi. Altă pizzerie faimoasă este "Da Michele" (deschisă în 1870), unde mulți consideră că ar fi singurele Pizza Marinara și Pizza Margherita. Marinara este prima rețetă de pizza. Margherita a fost prima pe care s-a pus brânză. Este atribuită lui Raffaele Esposito, care lucra la pizzeria "Pietro. e basta così" ("Pietro. și ajunge") (deschisă în 1880), care mai există și astăzi, sub numele de "Pizzeria Brandi". Legenda spune că în 1889 regele Umberto I al Italiei si soția lui, regina Margherita, au pornit într-un tur al țării. De-a lungul călătoriilor, regina a devenit intrigată de pâinea plată cu ingrediente deasupra, pe care o savurau italienii de rând. Astfel, și-a rugat gărzile să-i aducă și ei o felie. Cum i-a plăcut foarte mult această mâncare, regina i-a ordonat lui Raffeale Esposito să-i pregătească mai multe sortimente de pizza, neinteresând-o că oamenii din curtea regală nu au văzut cu ochi buni faptul ca regina mănâncă același lucru cu oamenii de rând. Astfel, brutarul Esposito i-a pregătit reginei trei feluri de pizza: una cu slănină, brânză și busuioc a doua cu usturoi, ulei și roșii și al treilea cu roșii, mozarella și busuioc (culorile căreia reprezentau chiar steagul italian – roșu, alb și verde). Acest ultim sortiment a fost preferatul reginei, iar brutarul Esposito a numit acest fel de pizza după ea: Pizza Margherita.

În zilele noastre, Asociația Pizzei Napolitane Veridice are reguli foarte stricte în ceea ce privește pregătirea unei pizza autentic napolitane. Astfel, pizza trebuie coaptă într-un cuptor cu lemne boltit, aluatul trebuie frământat și aplatizat manual, fără folosirea unor instrumente (din aceasta cauză pizzaioli pregătesc pizza rulând-o cu degetele în aer). În plus, diametrul pizzei nu trebuie să depășească 35 de centimetri, respectiv aluatul nu poate fi mai gros de 1/3 cm în mijloc [1] .


O altfel de pizza. Pizza turcească sau Lahmacun, cu carne tocată și gust tare bun.

Dacă v-ați plictisit de clasicele rețete de pizza, încercați pizza turcească sau Lahmacun, cu carne tocată și gust tare bun!

Dacă v-ați plictisit de clasicele rețete de pizza, încercați pizza turcească sau Lahmacun, cu carne tocată și gust tare bun!

  • 600 g carne macră de miel
  • 1 ceapă medie
  • 4-5 căței de usturoi
  • 150 g pastă de roșii
  • 1 lingură pastă de ardei dulce
  • 1 linguriță pastă de ardei iute
  • 2 ouă
  • sare
  • piper
  • Pentru aluat:
  • 600 g făină
  • 250 ml apă
  • 50 ml ulei
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 25 g drojdie proaspătă

Mod de preparare Pizza turcească sau Lahmacun

Călim ceapa tocată mărunt în puțin ulei și adăugăm carnea tocată peste ea.
Amestecăm cu o spatulă să se desfacă bine carnea tocată și o lasăm pe foc până este suficient de pătrunsă.
Adăugăm, apoi, roșiile și pasta de ardei, usturoiul tăiat rondele și o mai lăsăm pe foc 10 minute, potrivindu-i gustul cu sare și condimente, după care lăsăm compoziția de umplutură să se răcească.
Preparare aluat
Cernem făina într-un vas și îi facem o adâncitură la mijloc.
Într-un alt vas, frecăm drojdia mărunțită cu zahărul până se diluează, apoi adăugăm puțină apă caldă, 2 linguri de făină și omogenizăm maiaua.
Lăsăm maiaua la loc cald pentru aproximativ 10 minute, până iși dublează volumul, apoi o răsturnăm în adâncitura din făină.
Începem să o amestecăm cu făina de pe margini, adăugând treptat și uleiul și apa caldă în care am dizolvat sarea.
Frământăm un aluat nelipicios, pe masa înfăinată, apoi îl lăsăm la crescut, acoperit cu un ștergar curat, aproximativ 30 de minute.
Împărțim aluatul în două părți, pe care le întindem în două foi subțiri și ușor ovale.
Transferăm foile în tava cuptorului, pe hârtii de copt separate și așezăm umplutura la mijlocul lor.
O întindem frumos către margini, apoi pliem marginile aluatului peste ea, sub formă de bărcuță și le înțepăm ușor cu o furculiță, pentru a se suprapune bine peste carne.
Spargem câte un ou la mijlocul cărnii și dăm tava la cuptor pentru 20-25 de minute, sau până când aluatul este bine preparat și de asemeni, oul.
Să vă fie de folos!


Video: Un Craciun Altfel (August 2022).